Aur naţional pentru CSŞ Gura Humorului

64

Tinerii judoka ce reprezintă Clubul Sportiv Şcolar din Gura Humorului au fost prezenţi pentru trei zile la Piteşti, acolo unde pe lângă alţi 400 de sportivi din ţară au luptat pentru o medalie la Campionatul Naţional de Judo Individual masculin şi feminin sub 15 ani, dar şi la cel pe echipe al celor opt euroregiuni. Humorenii, pregătiţi de profesorii Mihai Pascal şi Mihail Ciocoiu, au participat la aceste naţionale cu şase sportivi.

Cea mai bună evoluţie din lotul CSŞ Gura Humorului a avut-o sportivul Luis Bulgariu Horga, judoka ce a câştigat categoric toate cele cinci meciuri ale categoriei 55 de kilograme, unde au luptat pentru medalii nu mai puţin de 24 de concurenţi. Elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială Berchişeşti, Luis Bulgariu Horga va participa la începutul lunii iulie la Campionatul Balcanic de Judo din Muntenegru, unde antrenorii săi speră ca acesta să urce pe podium.

O comportare destul de bună au avut-o şi Ana Valică, ce a terminat concursul categoriei 40 de kilograme pe locul cinci, Paraschiva Şincari, care a terminat pe locul şapte la categoria 57 de kilograme, şi Mihai Lorinez, ocupant al locului şapte la categoria 42 de kilograme. Trei dintre sportivii de la CSŞ Gura Humorului, Luis Bulgariu Horga, Mihai Lorinez şi Luca Gugulaş, au urcat pe podium şi-n competiţia pe echipe, euroregiunea Nord Est 1A, câştigând medalia de bronz cu un lot din care au mai făcut parte judoka de la CSŞ Unirea Iaşi şi Royal Bacău.

La începutul lunii iunie, sportivii sub 14 ani de la Gura Humorului vor lupta pentru o medalie la finala Campionatului Naţional de la Sibiu, în timp ce colegii lor sub 13 ani vor avea naţionalele în luna iulie, la Arad.

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI