CSŞ Gura Humorului a început returul cu o victorie cu punct bonus ofensiv la CSM Bucureşti

18

Echipa de rugby juniori sub 17 ani a Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului continuă perioada de invincibilitate în actualul sezon al Campionatului Naţional. Elevii antrenorului Andrei Varvaroi au început anul şi returul campionatului cu o victorie cu punct bonus ofensiv pe terenul celor de la CSM Bucureşti, scor final 24 – 5. Faţă de meciul din tur, când s-au impus greu, pe final, scor 14 – 12, de această dată humorenii au făcut un joc mult mai bun şi se puteau impune la o diferenţă mai mare. Nichitean a reuşit primul eseu al meciului, iar transformarea a fost ratată, iar Conache a fructificat o lovitură de pedeapsă, la pauză scorul fiind 8 – 0. În partea a doua, apărarea a mers mai bine, dar mai ales linia de trei sferturi, compartiment pe care CSŞ Gura Humorului a reuşit alte trei eseuri prin Nichitean, Cioltan şi Antonesi, transformările nefiind fructificate.

„Am văzut în meciul tur că au o grămadă bună şi am pregătit foarte bine acest meci, dovadă fiind faptul că am dominat pe tot parcursul partidei. Jucătorii au respectat tactica pregătită înainte, iar în repriza a doua s-au mobilizat mult mai bine şi-au făcut un joc bun pe ambele compartimente, dar mai ales pe trei sferturi, unde am reuşit şi cele trei eseuri. A fost un meci spectacol pentru cei prezenţi şi mă bucur c-am început returul cu dreptul. Am avut şi doi jucători noi în linia întâi, care ne-au ajutat să avem o grămadă mult mai stabilă şi puternică”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.

CSŞ Gura Humorului a început meciul de la Bucureşti în formula: Davidoiu, Vasilovici, Legean, Cătună (c), Tucaliuc, Limbosu, Sidău, Mureşan, Gîrda, Conache, Nichitean, Cioltan, Antonesi  şi Bandol, pe parcurs intrând şi Bârsan, Ţurcanu, Cojocariu, Floriştean, Pojar, Daraban, Barău şi Mircea Ursache.

Sâmbătă, în etapa a doua din retur, de la ora 10.00, humorenii vor juca pe teren propriu cu echipa Colegiului Tehnic „Dinicu Golescu” din Bucureşti.     

Rezultate

CTTV Galaţi –  CS Cleopatra Mamaia           0 – 103

ACSOV Pantelimon –  CSŞ 2 Baia Mare       7 – 12

CSM Bucureşti –  CSŞ Gura Humorului         5 – 23

CT Dinicu Golescu a stat

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI