CSȘ Gura Humorului şi CSM Suceava au câştigat argint şi bronz la Campionatul Naţional de Minirugby

14

Tânăra generaţie de rugbişti din judeţul Suceava s-a remarcat şi-n acest an la Campionatul Naţional de Minirugby, o competiţie organizată de Federaţia Română de Rugby pentru cei mai mici dintre practicanţii acestui sport ce nu aveau o competiţie naţională, copii sub 8, 10 şi 12 ani. Echipele Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului pregătite de antrenorii Andrei Varvaroi şi Florin Nistor, dar şi cele de la Clubul Sportiv Municipal, pregătite de Vasile Conache, au avut o evoluţie foarte bună la turneul zonal, calificându-se la cel naţional, unde au reuşit să câştige câte o medalie. Astfel, micii rugbişti de la CSȘ Gura Humorului, pregătiţi de Florin Nistor, au reuşit la finalul competiţiei să urce pe podium şi să obţină medalia de argint la categoria sub 12 ani, fiind întrecuţi doar de Șoimii Bucureşti, un club puternic, cu o arie de selecţie foarte mare. Humorenii au avut o evoluţie bună la turneele pe regiunea Moldova şi s-au calificat la faza naţională, ce a avut patru turnee. În primul, la Constanţa, echipa pregătită de Florin Nistor a început mai greu şi asta deoarece nu cunoştea adversarii, câştigând trei meciuri, la un turneu la care au participat opt echipe. Turneul II a avut loc la Gura Humorului, aici unde echipa locală a arătat mult mai bine, contabilizând patru victorii şi o înfrângere, iar la final s-a clasat pe locul II. În turneul trei, la Timişoara, elevii lui Florin Nistor au început mai greu, din cauza oboselii de pe drum, şi au pierdut la limită primul meci, dar şi-au revenit şi la final au terminat pe locul trei.

Humorenii au terminat pe locul II ultimul turneu, de la Bucureşti

În ultimul şi cel mai important turneu, cel de la Bucureşti, CSȘ Gura Humorului a avut cea mai bună evoluţie de până atunci, a câştigat grupa cu patru victorii din tot atâtea meciuri, fiind învinsă în finală tot de Șoimii Bucureşti, echipă ce a şi câştigat competiţia la categoria sub 12 ani.

„Felicit toţi componenţii echipei pentru această performanţă, pentru atitudinea şi determinarea pe care au avut-o în teren pe tot parcursul sezonului, sacrificându-şi vacanţa de vară pentru a se pregăti cât mai bine şi pentru a participa la jocuri. Mulţumim şi celor care au fost alături de noi, conducerea CSȘ Gura Humorului, sponsorilor şi o parte dintre părinţi, fără de care nu reuşeam această performanţă. Mă bucur că echipa a crescut în joc de la meci la meci şi de la turneu la turneu, iar la Bucureşti a jucat exemplar, fiind în formă maximă. În sezonul ce urmează vom evolua în Campionatul Naţional sub 14 ani, unde ne dorim să ajungem din nou pe podium”, a declarat antrenorul humorean Florin Nistor. CSȘ Gura Humorului a câştigat medalia naţională de argint cu un lot format din sportivii: Darius Coştiug, Rareş Drelciuc, Alexandru Ucraineţ, Ștefan Blahu, Cosmin Radu, George Lupu, Marian Nuţu, Fabian Beleca, Gabriel Cocrici, Răzvan Ivanovici, Daniel Bălan, Denis Baboi, Ionuţ Timu, Narcis Vasilovici, Alexandru Sfentec şi Adrian Capră.

La aceeaşi categorie de vârstă, echipa CSM Suceava, pregătită de Vasile Conache, a terminat pe locul opt din zece echipe participante la faza naţională.

CSM Suceava a câştigat medalia de bronz la categoria sub 8 ani pentru al doilea an consecutiv

O comportare foarte bună în acest Campionat Naţional a avut-o şi echipa sub 8 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de Vasile Conache, cea care a reuşit la final să câştige medalia de bronz dintr-un total de 9 echipe. Micii rugbişti de la Suceava au reuşit să câştige locul II la turneul de la Bucureşti şi-n urma punctelor obţinute s-a clasat pe locul III în clasamentul general, pentru al doilea an consecutiv.

„Cel mai important pentru copii a fost faptul c-am reuşit să participăm la toate turneele şi la toate categoriile de vârstă, asta cu ajutorul părinţilor şi prietenilor care ne-au înţeles şi ne-au ajutat, doi dintre ei fiind Oksana Rusti şi Marius Tănasă. Copiii au fost felicitaţi de toţi pentru evoluţia lor, mai ales c-au dormit la cort şi-au mâncat la ceaun, dar acest lucru nu i-a împiedicat să se remarce în teren. O parte au fost şi anul trecut, când au câştigat tot bronzul şi cred că unitatea grupului a făcut diferenţa. Ne-a lipsit şi un jucător important, olandezul zburător, dar şi Luca Ciuhan, ce a avut vărsat de vânt şi nu a participat la ultimul turneu. Copiii au avut ocazia să vadă şi trei meciuri din competiţia mondială la sub 20 de ani şi să se fotografieze cu jucătorii preferaţi. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, clubului CSM Suceava pentru că ne asigură o continuitate în activitatea noastră”, a explicat antrenorul Vasile Conache. CSM Suceava a participat în acest sezon cu un lot format din: Robert Roşu, Luca Parascanu, Rareş Ruşti, Gabriel Tănasă, Alexandru şi Ștefan Rusu, Luca Ciuhan şi Mario Golofca, ultimul fiind debutant la Bucureşti.

Tot la under 8, echipa CSȘ Gura Humorului, pregătită de antrenorul Andrei Varvaroi, a ocupat locul IV. La categoria under 10, CSM Suceava a participat cu o echipă de fete şi a ocupat locul VII din 10 echipe. 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI