Echipa CSŞ Gura Humorului luptă pentru o medalie la turneul final al naţionalelor de juniori U14

108

De vineri şi până duminică, la Săcele, pe terenul Precizia, va avea loc turneul final al Campionatului Naţional de rugby juniori sub 14 ani, fază în care se vor lupta pentru medalii 10 echipe din ţară. Zona Moldova Nord va fi reprezentată în această ultimă fază a competiţiei de echipa Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului, pregătită de antrenorul Florin Nistor.

Humorenii au reuşit să se califice la turneul final după ce au terminat primii la capătul celor şase turnee regionale disputate pe zona Moldova Nord. Astăzi este programată şedinţa tehnică, în timp ce sâmbătă şi duminică vor avea loc meciurile din grupe, respectiv cele de clasament pentru stabilirea ierarhiei finale. Partidele vor începe în cele două zile de competiţie de la ora 9.00.

Pe lângă echipa Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului, pregătită de antrenorul Florin Nistor, la turneul final al Campionatului Naţional de Rugby pentru juniorii sub 14 ani mai participă alte nouă echipe: CS Aurora Baicoi, ACS Şoimii Bucureşti, CSŞ Tecuci, CSC Mihail Kogălniceanu, CS Viitorul Cluj, CS Rugby Săcele, CSŞ Bârlad, CS Victoria Cumpăna şi CSU Arad.

La ediţia trecută, campioană naţională la juniori sub 14 ani a fost Viitorul Pantelimon, locul II al podiumului fiind ocupat de RC Antonio Jr, urmată de CS Aurora Băicoi.

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI