CSŞ Gura Humorului a câştigat pentru al doilea an consecutiv titlul naţional la generaţia 2002-2003

381

Sportul cu balonul oval din judeţul Suceava a fost din nou cap de afiş duminică, la Gura Humorului, acolo unde echipa Clubului Sportiv Şcolar din localitate a câştigat titlul de campioană naţională la juniorii sub 16 ani, rugby în XV. Sportivii pregătiţi de antrenorul Andrei Varvaroi sunt la a doua medalie consecutivă de aur la nivel naţional, după ce anul trecut au câştigat trofeul la juniorii sub 15 ani, juniori născuţi în anii 2002 şi 2003. Mai mult, clubul humorean a reuşit în această primăvară să câştige şi medalia de bronz la Campionatul Naţional de juniori sub 15 ani.

Echipa humoreană a avut un parcurs perfect în această etapă de campionat şi a câştigat toate meciurile disputate în acest sezon.

Duminică, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului, echipa pregătită de Andrei Varvaroi s-a impus cu scorul de 32 – 19 în finala Campionatului Naţional de juniori sub 16 ani, disputată în compania celor de la CSŞ Bârlad. Încurajaţi de mulţi suporteri veniţi din tot judeţul, humorenii au început bine acest meci şi au deschis scorul printr-un eseu reuşit de Mihnea Barău, la care Ciprian Nichitean a fructificat transformarea, scor 7 – 0. Oaspeţii au avut şi ei o şansă mare, după un balon de urmărire pe care un bârlădean nu l-a cules şi a preferat să şuteze spre terenul de ţintă, mingea ieşind în afara terenului de joc. Până la pauză, jocul a fost unul în care ambele echipe şi-au creat posibilităţi de a marca, s-au apărat foarte bine, dar scorul a rămas neschimbat. Din păcate, în prima parte, echipa gazdă a pierdut doi jucători importanţi din grămadă, Alex Limbosu şi Alexandru Buhăescu, sportivi ce nu erau refăcuţi complet după accidentări şi n-au mai putut continua.

 

Repriza secundă a fost mult mai spectaculoasă, cu o echipă gazdă ce a fost mult mai pragmatică în teren

După reluarea jocului, CSŞ Bârlad, echipă ce are jucători ce provin de la Centrul Naţional de Excelenţă, a reuşit să profite de o eroare a humorenilor şi a egalat situaţia pe tabelă. Oaspeţii au trimis un balon de urmărire, humorenii au făcut un înainte în apropierea terenului de ţintă, iar după grămada ordonată bârlădenii au reuşit să culce balonul după linia buturilor. Elevii lui Andrei Varvaroi au o acţiune foarte bună, dar pierd balonul la doar doi metri de terenul de ţintă advers, iar mai apoi reuşesc să treacă din nou la conducere la capătul unei faze spectacol, la care balonul este pasat până în zona jucătorului de pe aripă, unde Robert Barău a reuşit al doilea eseu din meci. Scorul a devenit 14 – 7 după ce Alin Conache a fructificat fără probleme transformarea.

Încurajaţi frenetic din tribune, humorenii au reuşit imediat să mai marcheze un eseu prin Robert Cioltan, după o pătrundere printre 4-5 adversari, dar scorul a rămas 19 – 7, după o transformare ratată. Oaspeţii au avut replică la jocul bun al gazdelor şi au micşorat din diferenţă după o pătrundere prin centrul apărării adverse, scor 19 – 14. La acest scor, Alin Conache mai pune trei puncte pe tabelă în urma unei lovituri de pedeapsă de la aproximativ 30 de metri. Bârladul reuşeşte o acţiune foarte bună pe linia de trei sferturi şi se apropie la doar 3 puncte în spatele humorenilor, după o transformare ratată.

 

CSŞ Gura Humorului a încheiat în forţă această finală, risipind toate emoţiile spectatorilor

La acest scor, echipa pregătită de Andrei Varvaroi s-a mobilizat foarte bine şi a încheiat partida în stil de campioană. Astfel, oaspeţii blochează un balon în zona placajului, Alin Conache execută rapid lovitura de pedeapsă şi surprinde apărarea adversă, după o cursă de 40 de metri în care a trecut printre mai mulţi jucători de la Bârlad, scor 27 – 19, după o transformare ratată din poziţie dificilă.

Când mai erau puţine minute de joc, Humorul face o acţiune de manual şi marchează ultimele puncte ale meciului prin Ciprian Nichitean, în aplauzele spectatorilor ce au savurat din plin această victorie venită după un joc spectaculos, de bună calitate pentru acest nivel de juniori, făcut de cele mai bune echipe din ţară, ambele din Moldova.

„Am câştigat ambele întâlniri din campionat şi ştiam că această finală va fi una mult mai echilibrată, mai ales că miza era mult mai mare. Ne-au lipsit doi jucători importanţi, Vlăduţ Sidău şi Ilie Cătună, iar în prima repriză s-au accidentat alţi doi sportivi de bază, dar până la urmă cei ce-au intrat în teren şi-au făcut treaba bine. Am întâlnit o echipă oaspete foarte motivată, iar jocul a fost unul fizic, pe care mă bucur că-n final am reuşit să-l câştigăm. Încărcătura psihică şi miza jocului şi-au pus amprenta pe ambele echipe, dar până la urmă a ieşit un meci frumos în care spectatorii au avut ce să vadă. Avem parte de un grup bun de sportivi, ce se dedică în totalitate acestui sport, o generaţie căreia îi prevăd un viitor frumos. În perioada următoare vom lua o mică vacanţă şi ne vom bucura de această performanţă, iar la mijlocul lunii iulie vom reveni la pregătire, în program având şi un cantonament la mare pentru a pregăti cât mai bine sezonul ce urmează”, a declarat antrenorul echipei CSŞ Gura Humorului, Andrei Varvaroi.

Finala de la Gura Humorului a avut parte de prezenţa la centru a arbitrului internaţional Vlad Iordăchescu din Bucureşti, ce a fost ajutat la margini de Mădălin Gârbău, tot din Bucureşti, şi Ciprian Costache din Iaşi.

CSŞ Gura Humorului a început această finală naţională cu un prim XV în care s-au regăsit sportivii: Vlăduţ Ţurcan, Sebastian Vasilovici, Răzvan Bârsan, Alexandru Buhăescu, Andrei Floriştean, Alex Limbosu, Adrian Cojocariu, Leonard Gavriliu, Laurenţiu Pojar, Alin Conache, Claudiu Cuciureanu, Ciprian Nichitean, Robert Cioltan, Mihnea Barău şi Alexandru Bandol. Pe parcursul meciului au mai intrat în teren: Robert Florea, Petru Prislopan, Dumitru Grămadă, Robert Simirea, Ştefan Ajităriţei, Mihai Daraban, Gabriel Bivol şi Ioan Antonesei.

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI