Juniorii U 18 de la Gura Humorului ar putea deveni campioni la jumătatea întrecerii

136

Chiar dacă măsurile de relaxare vor începe timid și în sport, având în vedere regulile draconice impuse pentru evitarea răspândirii coronavirusului, pentru competițiile din eșaloanele inferioare sau cele de juniori, inclusiv primele antrenamente sunt încă foarte departe. Cu atât mai mult în rugby, un sport în care contactul este la un nivel foarte ridicat. Federația Română de Rugby a anunțat, de principiu, că întrecerile de seniori ar putea începe în toamnă, cu prelungirea actualului sezon până spre final de 2020, fără ca nici la acest capitol să fie o decizie clară și oficială.

La juniori însă, situația este și mai complicată. Copiii depind de anul școlar, iar prelungirea actualului sezon până spre final de 2020 nu prea este posibilă deoarece s-ar da peste cap competițiile care, la juniori, sunt pe categorii de vârstă.

Juniorii U 18 de la CSȘ Gura Humorului, campioni naționali trei ani la rând, sunt în așteptarea unei decizii a FRR, cu privire la ce se va întâmpla cu actualul sezon.

Echipa de rugby juniori U 18 a Clubului Sportiv Şcolar (CSŞ) Gura Humorului a încheiat turul campionatului, în luna noiembrie a anului trecut, pe primul loc, cu 25 de puncte, obținute din cinci victorii și un rezultat de egalitate.

Practic, dacă sezonul va fi oprit după aceste meciuri, CSȘ Gura Humorului va obține al patrulea titlu național cu această generație de mare valoare.

Antrenorul Andrei Varvaroi a declarat că nu poate cere expres declararea campioanei în baza rezultatelor de acum, având în vedere că echipa sa este pe primul loc, și nu ar fi fair-play, însă ne-a explicat pe de altă parte că soluțiile sunt puține: ”Noi avem la club mai multe echipe de juniori, iar pentru unele înghețarea campionatului nu este favorabilă după actualul clasament, deci zic eu că nu putem fi acuzați că am putea avea doar de câștigat dacă s-ar ajunge la finalizarea sezonului în baza rezultatelor de acum.

De principiu, ne-am pronunțat pentru renunțarea la acest sezon, la juniori, și pentru creionarea atentă a noului sezon. Copiii trebuie să fie ținuți însă în priză cum se zice, iar federația ar vrea să găsim soluții să le asigurăm meciuri de pregătire când se va putea, înainte de debutul sezonului viitor. Vreau să subliniez că deocamdată nu s-a luat nici o decizie cu privire la actualul campionat, sunt doar propuneri și discuții”.

Cum școala se va relua după toate probabilitățile în septembrie, abia atunci se va putea vorbi de competiții oficiale, cu echipe complete angrenate în joc.

Juniorii U18 de acum ar trebui însă să înceapă din toamnă campionatul U 19, ultimul înainte de trecerea la seniori.  

Sursa foro + text: monitorulsv.ro

DISTRIBUIȚI